Meandre înfrânte

Mă caut și nu mă găsesc,

dar unde să mă fi pierdut eu oare?

Printre fărâmele de ieri?

Prin marea de suflete goale?

Poate în vise neîmplinite

sau vocea ademenitoare

a neîncrederii de sine

plină de vorbe otrăvitoare?

Printre-ncercări?

Printre neliniști?

Eșecuri? Speranțe destrămate?

Printre doruri mistuitoare

pentru iubiri nepăsătoare?

Printre luptele pierdute…

palma lecțiilor usturătoare.

–

Însă tot nu-mi este clar.

Cine să mă fi răpit,

să mă ascundă atât de bine?

Rătăcesc de multă vreme

și nu găsesc drumul spre mine.

Să mă fi luat valul de lacrimi?

Aiurea mult am hoinărit.

Printre poteci întortocheate,

Instinctul,cred, m-a păcălit.

Complice – au fost sigur iluzii

care mai rău mă afundau

pe sinuoasele tenebre,

dezorientată, mă lăsau.

–

În nopțile apăsătoare,

când pe cer mai căutam

doar stele căzătoare,

în șoaptă, mă rugam

pentru un strop de îndrumare

căci busola m-a trădat.

Nici urmă de indicatoare

ca să mă ducă la liman.

Alunecam în reverii,

doar așa mai evadam

din mrejele realității

pe care veșnic o negam.

–

Îns-adevărul gol-goluț

este că dacă aș vrea

să-nchei un pact cu vechea eu

și s-o accept cum este ea,

vânătă și peticită,

dar să-i spun onest în față:

Frica a fost vinovată.

Trebuie eradicată!

Ea a sădit îndoiala,

te-a zvârlit în labirint.

Ți-a rupt aripile toate,

Spiritul ți-a chinuit.

–

După atâta oprimare,

consolare vei tânji.

La naiba de lamentare!

Furia vei dezlănțui.

Se va da o bătălie,

Teama nu va birui.

Confruntarea e atroce,

negreșit ea va pieri.

Odihnească-se în pace!

Iartă-ți tot, nu-ți reproșa.

Cu timpul durerea trece

și te vei recupera.

–

Acum că ești neîngrădită,

întoarce-te la tine

vie, liberă, găsită.