2019, vara. Scroll pe Facebook. Scroll. Scroll. Scroll. Hop! Eveniment. Lansare de carte la Constanța: Despre tristețea femeilor frumoase. Uhh, interesant titlu! Cine ar fi crezut că femeile frumoase ar avea motive să fie triste?! Nu au ele totul? Nu li se oferă totul? Nu li se deschid toate ușile? Cam așa tindem să credem, nu? „Trebuie să merg neapărat să aflu ce vrea mai exact să transmită autorul” gândit-ai eu. Uite așa am avut plăcerea să îl „cunosc”, platonic vorbind, pentru că nu i-am adresat mai mult de un mulțumesc după ce mi-a semnat cartea achiziționată la finalul evenimentului, pentru prima dată pe Andrei Ruse. Cu ocazia lansării colecției sale de proză scurtă, am aflat nu doar că este un tânăr scriitor român cu ceva publicații apreciate în palmares, dar și editorul de la Hyperliteratura, o editură care promovează scriitori români și le oferă procente mai mari la drepturile de autor față de multe alte edituri cunoscute de pe piață românească. Cu asta m-a cucerit din prima. „Avem nevoie de astfel de oameni în România” mi-am zis. Apoi, ceva din felul său modest de a fi, atitudinea de om obișnuit și emoționat de ceea ce trăiește, genul de om care nu ia de bun aprecierea ce i se aduce, toate acestea m-au făcut și mai curioasă. După ce i-am citit cartea (voi scrie cândva și despre aceasta), i-am aflat sensibilitatea și talentul. Combo & Jackpot. De atunci îl urmăresc, îl share-uiesc, îi cumpăr cărțile, fie că sunt scrise de el sau de alți autori pe care îi lansează. Așa am descoperit-o, de exemplu, pe Oana David cu minunatul ei roman – Între două fronturi. Consider că măcar atât pot face, chiar dacă la nivel mic, să ajut și să susțin un om care dorește să miște ceva într-un domeniu, destul de dificil de urnit de altfel, la noi în țară. Așadar, va încurajez și pe voi, cei îndrăgostiți de lectură, să faceți la fel, în limita în care puteți ca să sprijinim oamednii deosebiți și literatura autohtonă.
Revenind la subiect, regret că am pierdut trenul cu Soni, pe vremea aceea eram studentă în anul I la Facultatea de Limbi Străine și aveam alte lecturi pe cap, însă aștept cu interes o reeditare. Astăzi, în schimb, vreau să mă opresc la Zaraza, al treilea roman al lui Andrei Ruse, ediția a III-a, revizuită, pe care am terminat-o recent de citit. Trebuie să mărturisesc că am început cam sceptică lectura, nu știam dacă avea să mă atragă subiectul, însă deja de la primele pagini parcurse m-am convins că nu va fi deloc așa. Zaraza este un roman de istorie ficționalizată, acțiunea fiind plasată în perioada dintre cele două războaie mondiale, mai mult în a doua jumătate a ei, adevărata Epocă de Aur a României, cum o numesc unii. Romanul prezintă debutul pe scenele restaurantelor micului Paris al cântărețului Cristian Vasile, cel care a interpretat faimoasa Zaraza, de unde numele cărții, și urmărește ascensiunea sa ca unul dintre cei mai iubiți și apreciați cântăreți de muzică ușoară din vremurile acelea. Datele și cronologia evenimentelor sunt respectate întru totul, ficțiunea apare în interpretarea personală conferită de autor acestora.
După cum vă spuneam mai devreme, am pornit neîncrezătoare că-mi va menține interesul subiectul cărții, pentru că nu sunt o mare ascultătoare a muzicii ușoare de pe atunci și nici nu cunoșteam prea multe lucruri despre acest interpret, însă stilul în care autorul scrie este fluid și știe să mențină atenția cititorului prin detalii vibrante sau alteori cu adevărat tulburătoare. Dialoguriile sunt spirituale, dotate cu umor, agerime și patos, conturând personajele într-o manieră fermecătoare și oferind senzația că totul se desfășoară în fața ochilor tăi. Iar descrierile captivante despre viață boemă a artiștilor, plină de aventuri sau experiențe inedite, îndrăgostiri sau dezamăgiri m-au făcut să o sorb efectiv. Acum te aflii la o șuetă în vreun birt de cartier ca mai apoi să nimerești în mijlocul vreunui scandal sau vreunei curse ilegale cu cai. În alte seri, ciocnești pahare cu vinuri scumpe la Capșa sau dansezi tangouri la Grand Restaurant și inevitabil aluneci în cearșafuri fine cu dame cochete și senzuale. Seara după muncă, îmi turnam în grabă un pahar de vin, mă colaceam în pat și, înainte să reiau lectura de unde o lăsasem, ascultam 3, 4 romanțe ale artistului ca să intru cu adevărat în atmosfera efervescentă a cărții. În alte seri, mă trezeam căutând mai multe informații despre vreun amănunt întâlnit ce mi-a stârnit curiozitatea. Astfel, romanul acesta a devenit o veritabilă mașină a timpului, care m-a plimbat de la cele mai luxoase locații ale Bucureștiului interbelic, la zonele cele mai sărace, iar mai apoi până la unele dintre cele mai sumbre momente din istoria noastră și a umanității. La finalul cărții asiști neputincios la decadența oamenilor și la declinul epocii de glorie. Cel mai mult mi-a plăcut că, deși în structura de suprafață întreaga carte își propune să elogieze protagonistul, în profunzime se folosește de acesta pentru a cinsti de fapt iubirea de viață, de camarazi, de artă, de libertate și de frumos. O astfel de dragoste transcede orice vârstă, rasă, etnie, cultură, religie, sex sau graniță, nu tolerează mediocritatea și mojicia, fiind singura capabilă să reziste testul timpului și să cunoască nemurirea. Arta vindecă, iar tema artistului care vrea să aline durerile oamenilor cu măiestria sa este superb evidențiată în Zaraza.
„Dragul meu Cristi, îți promit un singur lucru. Nu știu cum va ieși romanul și cum va reacționa publicul la el, dacă va fi unul de succes sau nu, iar povestea ta (și a câtor altora) va renaște, dar îți jur că nu voi minți nicio clipă cât ai iubit viața.” -Andrei Ruse
Autorul a făcut o promisiune lui Cristian Vasile care, din punctul meu de vedere, a onorat-o. Desigur, ar mai fi multe de zis despre această carte, însă vă las să descoperiți singuri ce anume o face cu adevarat specială. Nu cred că veți fi dezamăgiți. Enjoy!
roanoptii 
Lasă un răspuns