Meniu Acasă

Între două fronturi


Aș vrea să vă vorbesc astăzi despre o carte pe care am descoperit-o recent, urmărind cu sfințenie tot ce mișcă Hyperliteratura, și anume, Între două fronturi, cartea de debut a Oanei David. Se făcea că domnul Ruse dorea să o publice și organiza o campanie de crowdfunding în acest scop. Hipnotizată de coperta senzațională, subiectul lecturii și impulsionată de dorința de a vedea femei reușind în lumea literară, n-am stat deloc pe gânduri și am comandat-o neîntârziat. Nu știu de ce, fără să o fi citit, am avut de la bun început un presentiment puternic că o să îmi placă, însă trebuie să mărturisesc că mi-a depășit cu mult așteptările.

         Între două fronturi este un romance plasat între 1937 și 1948, foarte bine documentat, ce dezvăluie povestea de iubire dintre o româncă, pianistă, din înalta societate și un ofițer de aviație german. Acțiunea este relatată din perspectiva protagonistei, Lulli, sub forma unei confesiuni, scrisă la persoana I și urmărește relația ei cu Heinrich (Atenție, fetelor! Mr. Darcy are concurență.), interzisă de altfel, care se desfăsoară înainte, în timpul și după cel de-al doilea război mondial.

          Scriitura mi s-a părut reușită, încărcată cu detalii interesante – aici s-a văzut munca asiduă de cercetare, descrieri deloc fastidioase, relevante pentru a te teleporta în perioada respectivă, într-o Românie la început mai ferită de ororile războiului. Astfel, suntem invitați să trăim puțin boem, mergând la tot felul de recepții organizate la Athénée Palace, dineuri la Capșa, ceaiuri servite cu tot felul de bârfe, seri la opera și nu numai. Totodată, discutăm ultima modă a acelor timpuri, ne dăm cu parfumuri scumpe, degustăm băuturi fine, discutăm artă și muzică de calitate. O experiență absolut delicioasă! Dialogurile sunt spirituale, pline de umor și ironie, menite să îndulcească cumva contextul vremii cufundat în incertitudine, cu moartea ce părea mereu să fie în așteptare, dornică de a înghiți suflete noi, parcă blestemate. Utilizarea flashback-ului a creat și mai mult suspans, învăluind totul într-un mister pe care dorești să-l elucidezi cât mai repede. Apoi, a condimentat acțiunea cu tot felul de răsturnări de situație, puțin spionaj și – voila!- rețeta succesului, dacă mă întrebi pe mine. Personajele sunt complexe și bine conturate. M-am transpus efectiv în pielea Lucreției și am trăit intens toate raționamentele,frământările, îndoielile sale.

„-Ești o femeie teribil de neobișnuită, Lulli.

Mi s-a mai spus, da. Niciodată într-un sens pozitiv, din păcate.

Niciodată până acum.”

Și nu a dezamăgit. Lulli este, într-adevăr, sofisticată și inteligentă, deosebit de curajoasă, capabilă nu doar de a-și depăși condiția de soție-trofeu blazată, ci și de a iubi cu fervoare.

         În ceea ce mă privește, o carte bună te bântuie, iar Între două fronturi a reușit să facă asta din plin. Mi-a apărut în vise, în reveriile de peste zi, m-am trezit adesea gândindu-mă la ea, încercând să anticipez ce avea să urmeze, dar mai ales la futilitatea războiului. Am trăit povestea ca și cum ar fi fost a mea – a ajutat probabil și faptul că al meu este plecat. I’m a sucker for romance. What can I say?! S-a încheiat totul cu lacrimi, suspine și revoltă. Însă, ceea ce cred că mi-a plăcut cel mai mult la această carte a fost o anumită familiaritate a modului de a povesti, care i-a oferit un efect de film. A creat o atmosferă vie, dinamică. Dacă ar fi după mine, aș traduce-o îndată. Consider că are șanse mari de succes internațional. Aștept cu interes și alte proiecte.

Categorii:Cugetări și versuri

andraracovita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: