Meniu Acasă

Scrisoare către cei care îmi încurajează nebuneala


Dragă cititor/prieten /amic /cunoștință /extraterestru sau ce-oi fi tu,

Simt nevoia să explic puțin țăcăneala asta care m-a apucat de a scrie, a face un blog și acum o pagina pe Facebook. Nu, nu vine dintr-o dorință de a-mi da importanța sau a face pe deșteapta pe net. Nu mă consider vreun geniu neînțeles, ba din contra. Cred că, dacă dețineam eu cea mai dezvoltată formă de inteligentă de pe pământ, omenirea ar fi fost în mare bucluc. Probabil ne-am fi oprit cu evoluția undeva pe la pictatul mamuților prin peșteri și nici la asta nu aș fi excelat. Am vrut să lămuresc acest aspect deoarece am observat anumite reacții de-a lungul timpului legate de acțiunile mele – ochi dați peste cap încărcați de „se crede și asta vreo mare bloggeriță deodată”. Absolut deloc. O oarecare relație cu scrisul am avut-o de mica, de fapt, crescând, mi-am dorit enorm două lucruri să fac în viață: să predau și să scriu. Mă jucam adesea de-a „profa”, prin generală ajutam prietene cu învățatul, apoi am mai exersat pe nepoate sau copiii vecinilor și, în rest, scriam în jurnal sau compuneam un fel de povestiri. Neavând încredere în mine când venea vorba de scris, m-am dedicat primului vis, iar celelalte „porniri” mi le-am reprimat. Mi-era rușine să și aspir la a deveni scriitoare, deci o încercare ieșea total din discuție. Am considerat mereu autorii de orice natura ca fiind oameni cu adevărat excepționali ori geniali, iar cum eu nu m-am văzut ca fiind nici una, nici alta, doar o fată normală, am lăsat-o baltă. Însă o voce mică, sugrumată și sfioasă nu mi-a dat pace. Se chinuia din când în când să mă convingă. O aud si acum: „Hai, Andra, fă-o!”.

                  Toată nebunia a început acum câțiva ani când m-am decis să o ascult și să săvârșesc un soi de experiment personal, mai exact să dau curs voinței mele de a-mi înfrunta una dintre cele mai mari frici, adică să expun public ce simt, gândesc sau compun. Am decis să postez pe Facebook un articol conceput după o ieșire cu o prietena în care am împărtășit fel de fel de păreri, trăiri, dileme, experiențe, genul de discuție deschisă și vulnerabilă purtată la ore târzii ale nopții și în urma căreia m-am simțit inspirată. Întotdeauna mă simt inspirată când mă aflu în compania unor oameni mișto sau citesc despre ei. La câteva minute după ce am publicat m-a lovit o panica cumplită, îmi crescuse pulsul de-mi simțeam inima duduind în gât, mă luase amețeala, transpiratul, mi se făcuse efectiv rău. Gândeam numai: „Doamne, ce am făcut! Nu sunt întreagă la cap!” și eram gata, gata să-l șterg, dar lumea deja începuse să reacționeze. „Prea târziu, tembelo.” mi-am zis. Însă, spre surprinderea mea, reacțiile au fost chiar favorabile ceea ce mi-a adus multa bucurie și curajul de a continua. În perioada următoare am mai scris câteva articole, traficul pe blog începuse să crească considerabil cu fiecare share, like, comment etc. Cu toate acestea, nu m-am așteptat la aceste rezultate și bănuiesc că asta m-a speriat enorm de am întâmpinat apoi un blocaj. După o pauză destul de mare, încurajată de apropiați, cunoscuți care mă mai citeau și după participarea la un curs de scriere creativă a Melaniei Kaitor – unde am cunoscut alți oameni faini, pasionați de scris- mi-am zis că trebuie să reiau. Totuși, argumentul care m-a ajutat cel mai tare să-mi fac din nou curaj să mai bat câmpii pe rețelele de socializare a fost că îmi doresc să fiu autentică. Ce vreau să spun cu asta? Eu sunt genul de persoană care încurajează pe oricine să-și urmeze visurile, să-și descopere talentele, să trăiască cu pasiune în suflet si asta la orice vârstă. N-aș mai fi putut pretinde asta de la cei din jur dacă eu alegeam să nu fac nimic în privință dorințelor mele. Ce se va întâmpla mai departe nu am de unde să știu. Poate va rămâne la nivel de hobby, poate mă vă purta spre noi orizonturi, nu asta e important, ci faptul că nu voi fi nevoită să mărturisesc că nu am încercat și voi fi mai încrezătoare când îndemn pe alții să facă la fel.

P.S. Pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au împins de la spate, care susțin că văd un potențial și m-au încurajat (ori mă încurajează constant) în aceasta direcție. Înconjurați-vă cu astfel de oameni, sunt cei care o să vă facă viața mai frumoasă și vă ajută să vă depășiți limitele. You are awesome! Sper că vă știți care sunteți aceia. Love yaaa!

Categorii:Cugetări și versuri

andraracovita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: