Obiective…

Nu știu dacă știați, dar luna mai este dedicată la nivel mondial drept Luna Conștientizării Sănătății Mintale. Ce mi-a venit să împărtășesc asta cu voi? Păi, în ultimii ani, m-a cuprins o nevoie de a contribui cumva la binele social. Înainte de toate, am încercat să fac asta prin munca mea de profesor. M-am străduit să-mi fac treaba cât de bine am putut și știut: m-am educat continuu, am investit în relațiile cu elevii, am consiliat atât copiii, cât și părinții, nu m-am limitat niciodată doar la predat engleză și atât. Când am putut și când am aflat că sunt probleme financiare, am ajutat oferindu-mi cursurile gratuit. Nu am mărturisit niciodată acest aspect până acum, fiindcă eram de părere, cum mulți gândim, de-altfel, că binele se face în tăcere, altfel e doar un act egoist menit să-ți mângâie propriul ego. Nu știu dacă mai sunt de acord cu asta, mai ales în social media, unde de cele mai multe ori parcă doar ce este mai rău din omenire are ecou.

Am încercat să mai contribui prin lucruri mici, pe care cred că, dacă le-am face mai des cu toții, am vedea și mai multe schimbări: grija pentru mediul înconjurător, animale, proteste, voluntariat, donații etc. Cred cu tărie că schimbarea se realizează și de jos, de la omul de rând, în sus, la cei care ne conduc, nu doar invers. Nu vreau să îmi creez acum vreo imagine de sfântă, sunt sigură că aș putea să fac mai mult, mai bine, mai des și cred că și mulți dintre voi faceți la fel, unii chiar mai mult, mai des, mai bine decât aș putea eu sau oricine altcineva. Nu consider că este o competiție, fiecare își aduce contribuția cum și cât poate. Însă, cred că toți ar trebui să ne gândim cum putem, cu abilitățile pe care le avem, să facem lumea un loc mai frumos, mai bun, mai curat, mai sigur, mai ales în vremurile astea.

Un alt mod prin care am simțit să îmi aduc, într-un fel, aportul a fost și este scrisul. Îmi place să împărtășesc gânduri, idei, credințe, valori, uneori versuri. Mi-am amintit deunăzi că nevoia asta și-a făcut loc încă de la primele jurnale din adolescență. De îndată ce scriam ceva care mi se părea interesant sau profund, ardeam de nerăbdare să-i dau prietenei mele celei mai bune de atunci să citească. Se pare că nu mi-a fost niciodată suficient să păstrez ce îmi umbla prin meandrele minții doar pentru mine, cel puțin o parte dintre cugetări.

Bun…și ce legătură are toată poliloghia asta cu Luna Mai sau Luna Conștientizării Sănătății Mintale, de care menționam la începutul textului?! Acuși vă zic. De multă vreme îmi doresc să vorbesc fix despre asta – sănătate mintală, terapie, depresie, anxietate, psihologie etc., subiecte de care m-am ferit să scriu din teama de judecată. Simt că pot acum și mi se pare potrivit să fac asta prin autodezvăluire.

Mi-am propus să scriu o serie de articole sub titlul „În căutarea sinelui pierdut”, în care o să povestesc despre călătoria mea spre ceea ce s-a dovedit a fi, de fapt, un act de transcendere de sine, de autodepășire. Vreau să fac asta din mai multe motive. În primul rând, să aud poveștile reale ale oamenilor care au avut preocuparea să se caute, să se întrebe lucruri despre propria persoană m-a ajutat enorm în propriul proces de autocunoaștere. Așadar, sper să fie de folos și ce voi relata eu. În al doilea rând, vreau să contribui chiar și la nivel micro la normalizarea discuțiilor despre sănătate mintală. Cu toate că în ultimii ani s-au făcut progrese mari în această direcție, stigmatizarea încă e atroce și multor oameni încă le este greu sau rușine să ceară ajutor. Nu vreau să reiasă din ce spun că îndemn pe toți să facă ce am făcut eu sau că singura cale de a avea sănătate mintală e terapia, dar mă supără totuși când aud persoane care n-au stat vreodată de vorbă cu vreun psiholog sau nu au călcat într-un cabinet că îi judecă și îi rușinează pe cei care o fac.

All in all, sper să mă țin de ce mi-am propus și să nu mă „gâtuiască”, ca în multe alte dăți, sindromul impostorului. Prin urmare, to be continued…