Frate-meu

Am auzit că astăzi este ziua internațională a fraților și surorilor. Evident că, imediat după ce am aflat, i-am scris fratelui meu, i-am urat la mulți ani de ziua noastră, i-am spus că îl iubesc, la fel și el și ne-am luat câteva minute să ne bucurăm că ne avem, să fim recunoscători fiindcă ne suntem aproape, „că suntem frați pe bune”, chiar dacă ne scoatem din sărite de multe ori. I-am trimis și o poză cu un citat care mi-a plăcut enorm, care îi aparține lui Nichita Stănescu și pe care l-am găsit pe pagina Minutul de poezie: „A avea un frate este mai vital decât a avea un înger”. Adevărul este că eu cu fratele meu nu avem o relație perfectă, suntem oameni foarte diferiți, cu opinii de multe ori la poluri opuse, ceea ce duce la numeroase discuții în contradictoriu, spre exasperarea celor apropiați :))). Însă nu consider asta un lucru rău, din contra. De-a lungul anilor ne-am format unul pe celălalt, ne-am sprijinit, ne-am supărat, ne-am împăcat, ne-am tras de mânecă când am considerat că o luam prin câmpie și facem lucruri greșite, am învățat unul de la altul. Totuși, până să ajungem în acest punct al relației noastre, n-am cum să uit toți anii în care am fost în principal „sora mai mică” și cu ce a venit la pachet. Mai toată copilăria și adolescența mea, fratele meu a fost modelul meu, nu exista nimeni pe lume mai minunat ca el. Era tot ceea ce râvneam eu să fiu: foarte inteligent, frumos, optimist, sufletul petrecerii, glumeț, popular, descurcăreț. Pe atunci nu existau păreri diferite. Tot ce îmi spunea el sau ce ma sfătuia era literă de lege. Să am un frate mai mare în perioada aceea (chiar și în prezent) a fost exact ca și cum aș fi avut un înger păzitor pentru că era confidentul meu, cel care m-a învățat să mă apar, cum să mă feresc de anumiți băieți sau persoane cu posibile intenții necurate, cel care n-ar fi lăsat pe absolut nimeni vreodată să îmi zică sau să îmi facă ceva rău. M-am simțit protejată și asta mi-a dat de multe ori curaj sau m-a ajutat să îmi țin spatele drept cu toate că mă scăldam în teamă sau neîncredere. Mai mult, el a fost genul de frate care, dacă părinții noștri ne dădeau o ciocolată, el își oprea un sfert și restul mi-o dădea mie. Lecția generozității am învățat-o fără îndoială de la el. Am ales să pun poza aceasta cu noi doi, de la majoratul meu, fiindcă este o mică dovadă a dărniciei sale. Pe atunci părinții noștri traversau niște perioade financiare dificile și nu și-ar fi putut permite să îmi facă ziua, dar Robert s-a ocupat de tot. Am avut parte de una dintre cele mai faine zile din viața mea datorită lui. Cu timpul, desigur că a venit vremea să îl cobor de pe piedestal, să îmi caut propria identitate, să trec prin filtrul propriu ceea ce venea din partea lui, să decid pentru mine dacă ceea ce mă învață este de tipul așa da, așa nu, dar un lucru este cert și constant, să ai un frate mai mare înseamnă să ai un om care să te iubească necondiționat pe viață, iar eu nu pot decât să fiu foarte recunoscătoare pentru asta. Mulțumesc, fratello!