Cealaltă Andra

Nu îmi dau seama încă cum a reușit Natalia, într-o zi banală de vară, pe plajă, să contureze în doar câteva ore, în care mai mult ne-a bătut vântul, portretul acesta cu mine. Eu citeam, ea desena. N-a vrut să-mi arate nimic până când nu a terminat, scuzându-se că nu a ieșit exact cum își dorea. N-am reușit să zăbovesc mult timp asupra lui de când mi l-a dat, însă astăzi n-a mai fost cale să-l ignor. Parcă țipa la mine de acolo, de pe raft, și îmi cerea să mă uit la fata asta la care de multe ori refuz să mă uit. Adevărul este că mă șochează cum m-a surprins, de parcă s-a uitat adânc în sufletul meu și a găsit-o pe Andra aceea pe care mă străduiesc mult să o țin ascunsă, fiindcă am simțit mult timp că ar fi respinsă de cei din jur, iar pentru această Andra era foarte important să se simtă acceptată. Probabil d-asta iubim arta, în toate formele ei, deoarece ne arată toate lucrurile pe care nu vrem să le vedem, tot ceea ce ne este greu să acceptăm, evidențiază binele din rău sau răul din bine, frumosul din urât, urâtul din frumos, ne face să ne punem întrebări, să ne lovim de prejudecăți, ne obligă să simțim ceva, chiar și atunci când ai zice că nu mai simți nimic. Iar eu am simțit din plin uitându-mă la fata asta melancolică. Am plâns pentru ea și i-am cerut iertare pentru faptul că nu am lăsat-o să se manifeste mai des. Această Andra este de fapt foarte sensibilă, dar se ascunde adesea în spatele umorului sau autoironiei. Își dorește mult să scrie, dar nu crede că are ce trebuie pentru o astfel de îndeletnicire. Are multe frici, vedeți voi. Cel mai des se teme că nu este suficientă. Se gândește mereu că nu este suficient de frumoasă, de deșteaptă, de slabă, de feminină, de puternică. Din cauza asta caută uneori confirmări în moduri imature și nesănătoase. Își face multe griji cu privire la ce sentimente trezește în oameni și regretă mult când spune sau face ceva nepotrivit. Se oftică când frica preia controlul și în loc să fie vulnerabilă, asertivă, afișează mai degrabă aroganță ori devine critică. Tot ei îi e teamă de moarte și că va fi uitată. Regretă că timpul pe pământ e limitat și că nu va afla niciodată cum va arăta lumea peste zeci, sute, mii de ani. O sperie că părinții ei au îmbătrânit, iar gândul că va veni o zi când nu vor mai fi nu o lasă uneori să doarmă. Își dorește să își salveze fratele și prietenii, chiar dacă știe că nu stă în puterea ei să facă asta. Dacă ar fi după ea, ar exista o baghetă magică care ar vindeca lumea și ar face-o un loc mai bun. În rugăciunile ei, se roagă și pentru asta. Cea mai mare temere a ei a fost că nu va fi iubită. A crezut că nu vor exista oameni care o vor iubi la fel de mult pe cât știa că este capabilă ea să iubească. De aceea a fost mereu în gardă și se supra proteja în jurul oamenilor. Acum, se bucură că s-a înșelat. Totuși, nu vrea să îl dezamăgească pe Ștefan și speră că va fi o parteneră de viață bună. Știe că este capabilă de greșeli, dar se străduiește să învețe din ele. Intelectualizează mult orice nimic. O mai apucă ipohondria din cauza asta. Visează des, mai ales cu ochii deschiși. Este incredibil de romantică, siropoasă și alintată uneori. Ea e cea care o mai trage de mânecă pe Andra serioasă, rigidă, perfecționistă să mai ia o pauză, să iasă de pe pilot automat și să se bucure de viață. Ei îi place să se joace, să călătorească, să danseze, să deseneze, să scrie, să creeze. Îmi pare rău că n-am mai multă încredere în ea. Latura ei melancolică, boemă, culmea, nu mă sperie. Este ceea ce-mi place cel mai mult la ea și ceea ce cred că o face specială, profundă. E copleșitor uneori să te simți de parcă te trăiesc două femei, de multe ori la poluri opuse, dar sper să facă pace. Îmi doresc să fac mai mult loc pentru amândouă să se exprime.