La 20 și puțin de ani consideram că o profesoară bună este cea care face performanță, mai ales dacă lucra în mediul privat. Ca să obții aceste rezultate eram de părere că trebuie să fii bine pregătit, dar mai ales autoritar (dacă nu vrei să “ți se urce în cap copiii”). Aveam așteptări mari de la elevii mei și nu mă lăsam impresionată de lacrimi sau proteste. “Îmi vor mulțumi mai târziu” – îmi ziceam. Ca să învețe trebuie să mă respecte și pentru asta e nevoie să știe că nu e de glumă cu mine și că vor exista consecințe neplăcute dacă nu se țineau de treabă. Îmi plăcea totuși de atunci să utilizez jocul și metode moderne de predare, dar mă asiguram că știau că ceea ce facem nu e o joacă. Eram tânără și aveam ceva de demonstrat. Cu alte cuvinte, era despre mine și orgoliul meu și mai puțin despre copii.
Într-o zi, primesc un telefon de la un număr necunoscut. Răspund și la capătul celălalt se afla o doamnă în vârstă. Era bunica unui elev de-al meu. Mă sunase să mă roage să nu îi mai dau nepotului ei să scrie de nu știu câte ori un cuvânt pe care îl greșise (o practică destul de utilizată de profesori pe atunci – eu am fost pusă de către profu’ de la meditații în clasa a VIII-a să scriu la matematică o teoremă de 100 ori ca să nu o mai uit).
– Plânge, doamna profesoară, și spune că nu mai vrea sa vină la engleză.
Nu mai știu exact ce i-am răspuns, dar știu că am fost foarte deranjată de acel telefon. Nu-mi aminteam, când eram eu elevă, să fi pus cineva la îndoială ce zicea sau ce cerea un profesor. Totuși, ceva din situația aceea m-a pus pe gânduri. M-a atins și m-a făcut să mă întreb precum regii: Ce fel de profesor vrei să fii până la urmă, Andra? Iubit sau temut? Mentor sau sperietoare? Cum vrei să-și amintească de tine peste ani? Ce învață cu adevărat din experiențele astea? Poți face performanță și altfel? Performanța cu orice cost merită? Ce preț se plătește pe termen lung pentru asta?
Acela a fost începutul unei noi abordări a predării pentru mine. Am început să caut răspunsuri la întrebările mele și să testez diferite feluri de a fi ca dascăl. Am început să pun la îndoială anumite practici văzute la profesorii noștri și mi-am dat voie să fiu mai autentică cu copiii, lăsând teama că nu mă vor asculta.
Astăzi, știu că e o diferență între respect și frică, autoritate și fermitate, rezultate și performanță toxică, presiune oarbă. Și da, se pot obține rezultate bune și altfel decât cu “parul”. Cu empatie, încurajări, validări, cu blândețe, dar și fermitate, cu cerut iertare când greșești, cu admiterea faptului că nu ai mereu toate răspunsurile, cu sădirea sentimentului că îți pasă de ei și viitorul lor, pe bune.
Pozele acestea sunt făcute astăzi. Ei m-au contactat să ne revedem și și-au exprimat dorința să îl cunoască pe Emi. Mi-au făcut o mare bucurie și mă gândesc acum cu recunoștință la acea bunică care a trezit în mine dorința de schimbare fiindcă de niște ani mă bucur de relații mai frumoase și apropiate cu elevii mei și de faptul că se gândesc la mine cu același drag cu care mă gândesc și eu la ei.
Mulțumesc, dragilor! ❤️🤗
roanoptii 
Lasă un comentariu