Gașca aceasta de copii conștiincioși și minunați și-au dat examenele Cambridge în noiembrie anul acesta, după câțiva ani de muncă serioasă și perseverență. Toți le-au promovat cu brio. Le-am promis că, după ce își vor afla rezultatele, ne vom întâlni să sărbătorim. Aș putea să spun că întâlnirile acestea au devenit o tradiție pentru mine și, în general, le organizez cu majoritatea copiilor care îmi trec pragul și au, la rândul lor, plăcerea să răspundă invitației mele. Îmi place să avem acest moment în care ne oprim să ne bucurăm pentru ce am realizat împreună.

Deși pentru generațiile acestea a devenit o normalitate să cunoască cel puțin o limbă străină, avem de multe ori tendința să uităm efortul ce trebuie depus pentru a căpăta o astfel de competență și a avea reușita unui examen. Totuși, noi șase știm exact câte creioane am tocit, câte fișe am completat, câte culegeri am lucrat, câte dosare am umplut, câte caiete au scris, câte markere pentru tablă am consumat, câte jocuri am jucat, câte filmulețe am vizionat, câte conversații (în engleză)am avut, cât conținut am ascultat, câte exerciții extra au lucrat dincolo de ce le ceream, câte dimineți și-au sacrificat somnul dulce, câte discuții am avut ca să depășească perioadele în care erau obosiți, stresați, anxioși, lipsiți de motivație. Nu e ușor deloc și cred că este important să ne amintim lucrul acesta. Eu sunt foarte mândra de ei (de toți copiii mei), dar nu neapărat pentru rezultate, ci pentru travaliu și toată această călătorie cu happy end care sper să le servească drept exemplu pentru ce pot realiza cu disciplină, ambiție și străduință.
Nu cred ca exista vreun mod mai potrivit de a încheia acest capitol decât printr-un Catan, de data aceasta fără scop didactic, ci doar pentru încântarea sufletelor noastre iubitoare de joc și joacă ❤️.